Coș gol

Total: 0,00 lei

Domnul este aproape

The Good Seed

Sâmbătă, 23 Martie 2019

Pentru că nu avem un mare preot care să nu aibă parte cu noi în slăbiciunile noastre.
Evrei 4.15

Timpul în care trăim este unul caracterizat de simpatia lui Hristos, iar întrebarea pentru cei aflați în necazuri, în dureri și în dificultăți este aceasta: Ați dori puterea brațului lui Hristos manifestată prin eliberare din încercare, sau simpatia inimii lui Hristos de-a lungul încercării? Inima carnală și nesupusă va exclama degrabă: Aș dori, bineînțeles, puterea Sa pentru a fi eliberat din încercare, scăpat de povară și descătușat de orice greutate! Tot ce vreau este să scap!

Putem cu toții înțelege o astfel de dorință. Suntem adesea ca un cal neînvățat cu frâul, care se împotrivește tot timpul, în loc să se supună cu răbdare. Însă o inimă spirituală și supusă va spune: Doresc să mă bucur de simpatia inimii lui Isus în încercarea prin care trec și nu cer nimic altceva. Nu doresc nici măcar puterea mâinii Sale, dacă aceasta m-ar priva de dragostea și de compasiunea inimii Sale. Știu cu siguranță că El mă poate elibera. Știu că poate da la o parte imediat necazul, durerea, greutatea, suferința și povara de orice fel.

Dar, dacă El nu alege să facă acest lucru, dacă eliberarea mea nu se potrivește cu planurile Sale de nepătruns și cu scopurile Sale credincioase și pline de har față de mine, știu totuși că, în felul acesta, El nu face altceva decât să mă conducă să experimentez mai profund simpatia Lui nespus de prețioasă. Dacă El nu socotește de cuviință să mă scoată de pe calea încercării și a greutăților – de pe acea cale pe care El Însuși, în perfecțiunea Sa, a umblat, urmat de sfinții Săi din orice veac – va umbla împreună cu mine pe această cale, care, deși spinoasă și dificilă, duce către căminul veșnic de lumină și de binecuvântare.

C. H. Mackintosh


Accesați www.good-seed.org pentru a citi meditațiile mai vechi,
sau pentru a le citi anticipat pe cele viitoare.